La primele întâlniri cu cetățenii din Jimbolia lucrurile au fost simple și cetățenii și-au expus lista de ”nevoi” și au discutat problemele ca între cetățeni.  La întâlnirea finală cu autoritățile, acestea au venit pregătite. Un studiu de fezabilitate gata făcut privind canalizarea din zonele cu probleme din Jimbolia și încă un mare document tehnic însoțeau două hotărâri de Consiliu Local care ar trebui să rezolve problema inundațiilor și a canalizării deficitare. Astfel,  încercarea noastră de a convinge autoritățile de necesitatea  îmbunătățirii canalizării s-a transformat însă într-un veritabil ”accountability session”. Dar să vă povestesc de la început.

Episodul I – ploaia

Undeva mai la începutul anilor 2000, în Jimbolia au fost ploi mari. Dat fiind faptul că orașul a fost construit pe o zonă mlăștinoasă, natura și-a urmat cursul, pânza freatică a ajuns foarte aproape de nivelul solului, astfel că apa a ajuns la fundațiile caselor, în garaje, în grădini și peste tot. Au fost două momente critice în care multe locuințe au fost inundate. Între timp, orașul s-a dezvoltat din punct de vedere urban, însă mai puțin din punct de vedere al infrastructurii.

Episodul II – cetățenii

S-au enervat în repetate rânduri, au depus sesizări la primărie, dar fără acțiuni coordonate și fără mari presiuni asupra autorităților. Problema a devenit gravă în ultimii șase ani, iar faptul că străzile sunt neasfaltate o amplifică. Atunci când plouă, apa e în stradă. Șanțurile de scurgere au fost eliminate odată cu amplasarea sistemului de apă potabilă, din cauza riscului de îngheț. Astfel, apa nu are unde să se scurgă, decât în curțile oamenilor. Canalizare lipsă. În condițiile acestea, fiecare cetățean a făcut ce a putut pentru propria-i bunăstare (investiții individuale în fose septice și soluții de canalizare proprii).

E un exemplu clasic de acțiuni individuale care nu pot să rezolve situații colective și evident, costă mult mai mult. E teoria alegerii raționale pe dos, datorită unei neîncrederi generalizate în cel care locuiește lângă tine, în cel de vis-a-vis, în cel care decide și în cel pe care l-ai votat. Asta am observat la Jimbolia, un climat de neîncredere foarte puternic, pe modelul ”toată lumea știe ca cineva trebuie să facă ceva și nimeni nu face pentru că așteaptă ca celălalt să facă”. Nu pot să spun că problema vine doar de la cetățeni luați individual, că ei nu sunt suficient de activi. Până la urmă, ei au așteptat ca acel ”cineva”, autoritățile în acest caz, să facă ceva, să vină cu soluții care să rezolve situația la nivel de comunitate. Și să dăm cezarului ce-i al cezarului, autoritățile trebuie să vină cu un cadru în care se desfășoară viața cetății, iar cetățeanul plătește taxe pentru ca autoritățile să facă asta pentru el (și altele).

Episodul III – responsabilizarea

La dezbaterea din 7 noiembrie, autoritățile au venit cu temele făcute. Și-au prezentat planurile, hotărârile și un plan estimativ de începere a lucrărilor (primăvară 2012). Dar cetățenii din Jimbolia nu au fost mulțumiți cu aceste promisiuni, pentru că, așa cum au afirmat, promisiuni au tot auzit. Au întrebat când, cum, pe ce străzi, cât costă. Au sugerat primăriei că ar fi bine să înceapă să spună locuitorilor ce planuri au, pentru ca aceștia să înceapă să strângă bani, branșarea la sistemul de canalizare fiind costisitoare pentru o familie cu venituri medii. Au propus ca atunci când va fi momentul, să existe posibilitatea ca plata să fie făcută în rate.

Reacția primăriei nu mi s-a părut foarte convingătoare. Erau acolo primarul, viceprimarul și niște consilieri. Au ascultat ce au spus cetățenii, dar mai degrabă s-au focusat pe deconstruirea argumentelor cetățenilor decât pe consens. Au dat un exemplu, relevant de altfel, privind o situație similară: rețeaua de gaz. Autoritățile au investit în rețeaua de gaz, însă puține case s-au conectat la rețea. Cetățenii spun că e prea scump și lumea nu are bani. Primăria spune că mai mult decât să aducă gaz/canalizare/orice alt serviciu în fața casei omului, nu poate să facă. Eu nu mai știu ce să spun. E complicat cu politicile astea publice.

Cetățenii au povestit de alte probleme conexe (aruncarea gunoiului oriunde altundeva decât în locurile marcate) și au cerut primăriei să deschidă o linie telefonică specială pentru sesizări privind problema salubrității din oraș. Au ajuns cetățenii la concluzia că primăria ar trebui să dea mai multe amenzi. Primăria a ajuns la concluzia că amenzile oricum nu produc mari efecte, pentru că în cele mai multe cazuri nu sunt plătite și ajung doar datorii la bugetul local care se prescriu după un timp. Evident, s-a fabulat despre cum primăria ar trebui să ia omului care nu plătește amenzile lucruri din casă. Mi-am și imaginat un lucrător de la primărie cărând televizoare și filtre de cafea de prin casele contravenienților. M-am speriat puțin. Proprietate privată, constituție, de-astea? Cetățeni înverșunați împotriva altor cetățeni. Nu mai putem vorbi despre comunități, încredere socială, voci comune. Nu e un caz tipic de comunitate care vrea ceva și acționeaza în acest spirit. Sunt mai multe comunități într-un spațiu comun. Clivajul nu mai e cultural sau religios. E pur și simplu financiar-social. Sunt cei ce pot plăti un serviciu și cei ce nu pot. Deși serviciul acesta e public, ceea ce presupune că publicul are acces la el. Ei, acces fizic are, e în stradă canalizarea, nu e vorbă. Te poți uita la ea, dar n-o poți avea. Nu prea mai știm în ziua de azi ce sunt serviciile publice și cum se măsoară accesul la aceste servicii…

În așteptarea unui epilog

Avem la Jimbolia un studiu de fezabilitate gata făcut și niște promisiuni că ceva se va întâmpla. Conform buletinului informativ al primăriei din luna noiembrie: ”la începutul anului viitor se porneşte licitaţia pentru realizarea sistemului de canalizare pe toată suprafaţa oraşului. Această investiţie, împreună cu cea a staţiei de epurare a apei, pentru care avem semnate contractele de finanţare, sunt în valoare de 17,8 milioane de euro şi sunt finanţate de Ministerul Mediului”. Am înțeles că stația de epurare a apei e ca și rezolvată… nu e prea clară situația cu canalizarea în schimb. Așteptăm așadar să se semneze și contractele pentru canalizare, deși acum nu mai pare că singur acest fapt va rezolva situația.

Propunerea cetățenilor de a plăti în rate conectarea la rețeaua de canalizare m-a făcut să mă gândesc la cum se furnizează serviciile publice și cine are ceva de zis pe chestia asta. Noi avem în prezent două negocieri separate, în cazul cel mai fericit. Una între prestatorul de servicii și o autoritate, care în fond e licitație publică și nu negociere reală și o a doua între autorități și comunitate, care, desigur, e facultativă până la urmă și ține de participarea cetățenilor. Nu e niciun fel de contact între prestator și beneficiarul final al acelui serviciu, cetățeanul. Adică cel ce realmente prestează ceva în numele interesului public nu este absolut deloc responsabil în fața celui pentru care prestează și care, până la urmă, plătește lunar impozite și taxe. Nu vi se pare și vouă că ceva e greșit, că undeva se rupe toată ideea de ”public” din serviciu public?

Cred ca ar fi oportun ca firma care câștigă licitația inclusiv pentru branșarea caselor la sistemul de canalizare să participe la o dezbatere cu cetățenii. Mă gândesc că un win-win ar fi situația în care firma respectivă (sau firmele, câte or fi) ar accepta plata în rate de la cetățeni și în felul ăsta cât mai mulți cetățeni ar fi conectați la canalizare, nu ar mai fi inundate casele, nu ar mai fi probleme cu apele pluviale etc. Nu știu, zic și eu…

Ana-Maria Suciu

Anunțuri
Publicat de: ANBCC | Octombrie 13, 2011

Câmpia Turzii video

Prima dezbatere din cadrul campaniei de advocacy de la Câmpia Turzii a fost mediatizată în presa locală. Unul dintre articole îl puteți citi aici, pe pagina Ziarului 21.

Clipul dezbaterii și două testimoniale de la cetățenii afectați de lipsa unei căi de acces spre centrul orașului, dar și de alte probleme locale, îl găsiți mai jos. Enjoy!

Am aflat o veste bună în legătură cu un exercițiu de democrație de anul trecut. E un fel de reminder pentru mine, cum că democrația nu se învață de azi pe mâine, peste noapte, înainte de un examen, ci e un întreg proces, deseori lung (de cele mai multe ori prea lung) și întotdeauna dificil. Și câteodată funcționează! Ceea ce face ca toate campaniile astea duse de ONG-uri să aibă un rost, să merite încercate, să fie povestite și date mai departe! Dar să vă zic:

Anul trecut am implementat un proiect, pe numele lui ”Găsește consilierul, arată-i cetățeanul!”. Am identificat niște comunități urbane în care chestiunile de transparență și bună guvernare erau problematice și am desfășurat acolo mici campanii de advocacy. Desigur, una dintre administrațiile publice cu probleme a fost cea din București. Așa cum știm probabil cu toții, capitala noastră suferă amarnic la capitolul infrastructură.

Biroul de Consiliere pentru Cetățeni București a constatat că cele mai multe solicitări ale cetățenilor se referă la asfalt, străzi, iluminat public și alte asemenea. Au avut un caz mai special de consiliere relativ la o stradă din sectorul 6, neasfaltată de ceva vreme, pe care au transformat-o în cauză de advocacy. Cetățenii de pe strada Răsăritului încercaseră să facă petiții, plângeri,  sugestii, însă erau demersuri individuale. O problemă constantă era faptul că primăria de sector îi trimitea la primăria generală și invers.

Consilierii de la BCC București au inițiat un exercițiu de democrație pe strada Răsăritului. După ce au identificat faptul că strada aparține de PMB și nu de primăria de sector, au rugat cetățenii să fotografieze problemele pe care le au cu strada pe care locuiesc. Metoda photovoice a dat roade, se pare! Mai mult de 100 de cetățeni au trimis consilierilor PMB poze cu mesaje privind starea carosabilului. Împreună, desigur, cu o petiție oficială prin care solicitau repararea străzii. După multe schimburi de mesaje între BCC și PMB, aceștia din urmă au dat un răspuns relativ mulțumitor. Strada Răsăritului a fost inclusă, în sfârșit, în programul de reabilitare a străzilor. Lucrările de reparații vor începe în primăvara lui 2011,aflam noi în noiembrie 2010. Nu au început în primăvară, dar au început în toamnă, de vreo trei săptămâni. Ceea ce arată că perseverența e importantă și că în unele cazuri, mesajele cetățenilor ajung la aleși și aceștia chiar le iau în seamă.

Recitind acum diversele adrese trimise celor două primării implicate, administrațiilor străzilor și altor comitete și comiții, îmi dau seama că succesul în acest caz vine din două surse – pozele cu gropi și mesaje inspirate pe de o parte și mobilizarea cetățenilor pe de alta. Aceeași rețetă nu funcționează întotdeauna, dar poate ajută să ai un strop de inspirație și mulți susținători.

Aveți aici câteva dintre fotografiile cu mesaj pe care locuitorii de pe Strada Răsăritului le-au trimis către PMB. Enjoy!

Această prezentare necesită JavaScript.

Săptămâna  asta, 19-25 septembrie, e săptămâna participării cetățenilor. Sub această denumire se desfăşoară anual, începând din 2005,  în 20 de ţări europene membre ale Central and Eastern European Citizens Network, o serie de evenimente menite să conştientizeze opinia publică cu privire la creşterea bunăstării comunităţilor prin acţiunea cetăţenilor. Drept pentru care avem niște mostre de participare și în cadrul exercițiilor de democrație.

La Câmpia Turzii, ne plimbăm din ușă-n ușă pentru semnături de la cetățenii din Șarât care doresc ca SNCFR să pună mâna să investească într-un pasaj de trecere a căii ferate. Despre ce facem la Câmpia au scris și ziarele locale. Recomandăm articolul Advocacy pe Șarât din Ziarul 21.

La Jimbolia pregătim prima întâlnire din cadrul proiectului. Deja cetățenii din Jimbolia au completat chestionare și au povestit coordonatorului local despre problemele și nevoile lor. Dar vă spunem mai multe după ce adunăm toate chestionarele.

Între timp, va dorim o saptămână participativă!

Publicat de: ANBCC | Septembrie 13, 2011

Exersăm democrația la Câmpia Turzii – episodul 1

Vineri (9 septembrie) a avut loc prima întâlnire cu cetățenii din cartierul Șarât din Câmpia Turzii. Au venit vreo 30 de cetățeni, un pic curioși, un pic supărați. Le-am povestit un pic despre proiect, despre ce încercăm să facem și apoi i-am întrebat pe ei: ce vor, de ce, de la cine și cum văd ei rezolvarea situației. A fost un exercițiu benefic și am simțit că oamenii au fost stimulați să vorbească, să găseasca soluții constructive și să facă ceva pentru a schimba starea lucrurilor.

AVEM… NEVOIE… ȘI NEMULȚUMIRI

Am aflat o mulțime de lucruri noi despre cartier și despre nevoie oamenilor de aici. Am aflat că în cartier locuiesc aproximativ 5000 de cetățeni. Mulți pensionari. Care au mari dificultăți în a ajunge în centru, de exemplu la o farmacie. Pentru că în Șarât nu există o farmacie. Un antreprenor local a dorit să deschidă una, sau chiar sa închirieze un spațiu pentru un lanț mare de farmacii. Numai că nu a primit aprobare de la Colegiul Farmaciștilor, pe motiv că deja există suficiente farmacii în oraș, raportat la numărul de locuitori. Numai că toate sunt una lângă alta, aliniate, prin centrul orașului. Și uite așa am identificat o nouă țintă în campanie!

Am aflat că școala din cartier aparține de o altă instituție de învățământ și că investițiile sunt aproape de 0. Că există multe alte probleme cu asfaltul, cu canalizarea, cu străzi înfundate și apă în casele oamenilor dacă se întâmplă să plouă sănătos (și se întâmplă!). Nemulțumirile cetățenilor sunt strâns legate și de faptul că acest cartier este în zona 1 de impozitare din oraș, deși nu are nici pe departe condițiile și accesul la resurse și servicii de care beneficiază cetățenii din alte cartiere. Au mai fost pomenite chestiuni precum salubrizarea, colectarea selectivă.

Dar să revenim la izolarea de centru și la calea ferată. Am aflat că la un moment dat, când poliția a avut mai mult exces de zel, au fost date amenzi celor care treceau ( în mod evident ilegal) calea ferată, pentru a ajunge la serviciu sau la spital, la farmacie sau la primărie. Soluția poliției era ocolirea căii ferate (vreo 3 km) pentru a trece prin locul unde este șosea și barieră. Sigur că nu există trotuar pe acolo, dar e puțin mai sigur. Pe lângă asta, cei care au autoturisme, se plâng că se stă foarte mult la barieră. Apoi, salvările și pompierii ajung greu în cartier.

CE VREM? ȘI DE LA CINE?

La prima întrebare cetățenii au găsit repede un răspuns: pasaj subteran. Nu pasarelă, pentru că ar fi mult prea dificil pentru oamenii mai în vârstă și copii să urce scările și să o utilizeze. Asta știm sigur că doar SNCFR ne poate da… Drept pentru care am identificat voluntari care vor strânge semnături în cartier, care, împreună cu o scrisoare deschisă, vor ajunge la Regionala CFR Cluj, la SNCFR, la Ministerul Transporturilor, la Prefectura Cluj, la Consiliul Județean. Faptul că există un Program Operațional Sectorial de Transport, cu fonduri alocate inclusiv pe proiecte privind siguranța pietonilor, nu poate să fie decât o garanție a faptului că lipsa banilor nu ar trebui să fie o scuză.

Mai vrem farmacie. Un demers separat, prin care vom solicita Colegiului Farmaciștilor avizarea deschiderii unei farmacii în cartier.

De la Primăria Câmpia Turzii, cetățenii și-au dorit sprijin în acest demers. Apoi, am stabilit împreună că în octombrie vom solicita Primăriei o dezbatere publică pe acest subiect, la care vom invita instituțiile numite mai sus.

CONCLUZII?

Știm ce vrem. Știm de la cine. Nu putem decât să sperăm că nevoile cetățenilor chiar sunt importante pentru decidenți. Până la urmă, aici nu e o chestiune de respectare a vreunei legi sau de transparență. E o chestiune mai degrabă de responsabilizare, pe de o parte a cetățenilor, care trebuie să înțeleagă că pasivitatea nu este o soluție, și pe de altă parte a tuturor autorităților care sunt mandatate să ne reprezinte interesele, să ne susțină cauzele și, până la urmă, să gasească soluții pentru rezolvarea problemelor.

Poze de la dezbatere:

Publicat de: ANBCC | August 1, 2011

Bine ați venit la exersarea democrației!

Pentru că de curând am început un proiect nou, Exerciții de democrație – Cum se fundamentează procesul decizional de la nivel local?, ne-am gândit să exersăm democrația în paralel cu social media. Așadar, vom posta aici tot ce facem în proiect, vom documenta toți pașii pe care-i vom parcurge în exercițiile noastre de democrație.

Rețeta este simplă: se iau două probleme mari din două orașele din România (Câmpia Turzii și Jimbolia). Problemele mari trebuie și ele discutate, chiar dacă știm că nu sunt simplu de rezolvat. Apoi se iau niște cetățeni care sunt direct afectați de aceste probleme. Se iau niște facilitatori comunitari care să stârnească discuții și eventual soluții. Se includ și niște experți care să ne asigure că facem bine ce facem. Apoi vom avea un set de propuneri. Se cheamă niște decidenți cărora li se înmânează propunerile. Apoi vedem ce se întâmplă cu propunerile. În funcție de ce se intâmplă, mai mergem la ședințe de consiliu local, scriem o petiție, mergem în audiențe. Și ce facem mai departe și între timp, veți putea citi aici!

Proiect finanțat de Balkan Trust for Democracy. Conținutul acestui blog nu reprezintă în mod necesar poziția BTD.

« Newer Posts

Categorii