Publicat de: ANBCC | August 4, 2014

Training cu cetatenii

swissro-centered-2-rgb
23-25 iulie, la Busteni, a fost organizata o sesiune de training cu cetatenii din grupurile de initiativa formate in cadrul proiectului ”Participare la puterea a 3-a: probleme locale, solutii inovatoare si comunitati implicate!”. Trainingul a avut doua obiective: pe de o parte, sa invatam niste lucruri si sa dobandim niste abilitati (leadership, public speaking, storytelling, munca in echipa etc.) si pe de alta parte sa ne uitam critic la planurile de actiune ale fiecarui grup, sa le finalizam, sa le imbunatatim si sa luam/dam idei.

Organizarea unei sesiuni de training cu cetateni mi s-a parut la inceput usor dificila. Pana la urma, vorbim de oameni care au un job, griji, familii. Sigur, au fost la intalnirile cu cetateni din cadrul proiectului, sunt activi in comunitatile lor, dar cum vor reactiona la metode invatare non-formale? Dar la energizere? Daca nu vor vrea sa participe? Daca vor tacea tot timpul? Ei bine, nu a fost cazul de griji. Grupul a fost foarte omogen, cetateni de toate varstele (24 la numar), diferiti ca formare, dar toti relativ proaspeti intr-ale participarii publice. In a treia zi impreuna, dupa ce am analizat un pic in ce masura asteptarile lor de la curs au fost implinite, mi-am dat seama ca am avut temeri degeaba. Ca cetatenii acestia au inteles ce se poate, ce nu se poate si ce vor ei sa faca. Le-a venit natural sa le spuna cunoscutilor sa sune la primarie sa ceara ceva, au inteles ca puterea sta in numere. Au scris petitii si cereri si s-au uitat la bugete. Si dupa ce au inteles despre ce e problema, au explicat si altora. Au inteles ca pentru schimbare trebuie efort. Si ca daca nu faci nimic, cel mai probabil nu se va schimba nimic.

In ordinea obsesiilor personale, o sa ma opresc asupra grupului de la Sabaoani, Neamt. Nu de alta, dar cum, necum, grupul acesta a facut-o pe doamna primar de acolo sa semneze o hartie prin care spune ca se angajeaza ca 5% din bugetul comunei pe 2015 sa mearga pe proiectele pe care cetatenii le propun. Vreau sa zic ca wow, ca nu am cuvinte, ca am fluturasi in stomac si nu mai pot de bucurie. Nu stiu cum va fi, nu zic ca va fi, dar evident, s-ar putea. Si cand ma gandesc ca aproape renuntasem la bugetare participativa ca si ceva fezabil in Romania. Ei, poate ca nu e chiar asa.

Apoi, fara o ordine anume, va pot povesti de cetatenii de la Popesti, Valcea, care au o intreaga situatie cu o zona din spatele unor blocuri, care nu stim exact in a cui proprietate e si acest fapt duce la diverse certuri in comunitate. Si care cetateni, in mod absolut natural, au decis ca in loc sa se ocupe ca si grup de problema mare cu terenul care dezbina comunitatea, mai bine se ocupa sa convinga primaria, prin serviciul de apa si canalizare, sa faca reparatii la sistemul de alimentare cu apa, care se tot strica si ii supara pe toti. Pe modelul hai sa reparam teava, ca poate ne imprietenim si discutam mai usor despre altele.

Cetatenii din Paulis, Arad, sunt cei mai ambitiosi. Au vreo 3 planuri, ba cu serviciul de salubrizare, ba cu pistele de biciclete, ba cu economia sociala. Si nici unul nu e lipsit de sanse, ba din contra. Chiar azi au vorbit la sedinta de CL despre pistele de biciclete si pare ca ar fi vointa macar sa scrie primaria niste proiecte de felul acesta.

Doamnele din Timisoara, nu mai putin ambitioase, vor transport public civilizat. Mai multe mijloace de transport in orele de varf si mai multe vagoane la tramvaie. Intre timp, strangand semnaturi pentru aceasta cauza, au gasit inca una: se desfiinteaza niste oficii postale care deservesc 10000 de cetateni. Si vor solutii, altele decat deplasarea la posta din centru. Pai nu?

La Balta Alba, Buzau si la Saelele, Teleorman, se vor afaceri sociale. Dar si cabinete oftalmologice. Si rampe de colectat deseurile. Si centre de colectat legume. Probleme complexe, cauta solutii simple. Aici, ne vom incerca spiritul antreprenorial si vom vedea ce iese.

Cetatenii sunt cool. Nu fac fite ca ne jucam si ca trebuie sa ne energizam inainte de treaba. Vor sa zica ei, sa faca ei, sa sustina ei. Nu le e frica de experimente. Cateodata pare ca le e frica de autoritati, dar incearca sa treaca peste. Au idei si vor sa le auda cineva. Pana cand cineva cu oarescare autoritate ii aude, cel putin vorbesc intre ei. Si de aici incepe totul, cu incredere, capital social si ce ce ne mai lipseste ca sa nu ne mai lipseasca nimic. Imi place de cetateni.

Ana

Material realizat in cadrul proiectului „Participare la puterea a 3-a: probleme locale, solutii inovatoare si comunitati implicate!”, proiect co-finantat printr-un grant din partea Elvetiei prin intermediul Contributiei Elvetiene pentru Uniunea Europeana extinsa.

Continutul acestui material nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Contributiei Elvetiene pentru Uniunea Europeana extinsa.

dunga

 

ANBCC-sigla-logo-desfasurat MAIL SM

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: